1_1
2_2
3_3
4_4
5_5
6_6
7_7
8_8
9_9
10_10
11_11
12_12
13_13
14_14
15_15
17_17
18_18
19_19
20 3
Previous Next Play Pause
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19

ISTORICUL LICEULUI TEHNOLOGIC ”MATEI BASARAB” CARACAL

Începuturile învățământului caracalean se pierd în timp, desfășurându-se mai întâi, în mod particular și neinstituționalizat, în casele oamenilor înstăriți, apoi, în public, în tindele sau dependințele bisericilor.
La Caracal, primele școli se înființează, probabil, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, stimulate de Hrisovul domnesc dat de Alexandru Ipsilanti, la 17 martie 1775, care prevedea crearea de școli, cu dascăli calificați, în toate orașele reședință de județ. O dovadă în sprijinul acestei supoziții o constituie actul de donație din 14 iulie 1793 al boierului Constantin Filipescu, prin care lăsa orașului o moșie considerabilă (14000 de pogoane), cu condiția de a se întemeia ți o școală cu dascăl permanent, ,,pentru pricopseala copiilor”.

Cea mai veche școală publică atestată este Școala primară de băieți nr.1, cu clase începătoare, înființată ca efect al prevederilor Regulamentului Organic privind organizarea învățământului românesc, și la cererea oficialităților din Caracal ,,către cinstita Eforie a Școalelor”, din 26 mai 1831, în care se menționa ,,marea trebuință pentru dascălii de învețătura copiilor noștri, că le trece vremea și remân neluminați”. Școala își deschide cursurile la data de 10 mai 1832, având o durată de 3 ani.

Azi, în Caracal, numărul școlilor gimnaziale este de șapte, iar al liceelor de patru.

Despre noi...

În ordine cronologică descrescătoare, din octombrie 2019 organizația noastră se numește Liceul Tehnologic ”Matei Basarab”, iar evoluția în timp a acesteia a avut un traseu bogat și apreciat în fiecare etapă istorică.
Școala noastră este atestată pentru prima oară în peisajul învățământului din Romanați în anul 1904, sub forma unui pension pentru fetele din Caracal și din județ (Institutul Modern - Pensionul, care funcționa cu chirie pe strada Libertății, în casele Nae Antonescu), condus de dna. Sabina Negreanu având 4 clase primare și 3 clase secundare/*. La acea vreme, se predau și limbi străine dintre care amintim limba franceză și germană. Avea și internat pentru elevele venite din alte localități.

Din 1912 trece sub conducerea doamnei Silvia Căpreanu și fetele învață după programa statului.

În 1925, se mută temporar în localul Liceului de băieți ,,Ioniță Asan”, purtând numele de Școala de stat cu șapte clase.

În 1927 i se adaugă clasa a VIII-a și devine Liceul de fete din Caracal.

La 1 septembrie 1928 se mută în localul din fața Intrării Bibian a parcului, pe care o achiziționase prin colectă de fonduri (Casa Ioan Zaman).

În 1948, numele liceului este schimbat în Școala medie de fete nr.2.

În anul 1954, liceul a funcționat în localul Școlii Normale de fete (actuala clădire a școlii nr.2).

În 1964, se mută în localul din strada Vasile Alecsandri, nr.17 (în care se află azi Școala nr.6), unde va funcționa până în 1973 sub denumirea de Liceul Teoretic nr.2.

În 1973, își schimbă profilul și denumirea în Liceul Industrial de construcții (ca urmare a Hotărârii Consiliului de Miniștri Nr. 655/ 09.05.1973), mutându-se în localul nou din str. Horia, Cloșca și Crișan, nr.11 (unde se află azi Școala nr.7).

În anul următor, 1974, liceul își schimbă din nou denumirea în Liceul Industrial nr.1.

În 1975, se unifică cu Liceul Industrial nr.2 (fostul Liceu economic), pe care îl asimilează.

Din 1987, se mută într-o clădire nouă, construită în apropierea Întreprinderii de vagoane, căreia îi era subordonat. Localul cu 3 etaje, dispune de 22 de săli de curs, cancelarie, bibliotecă, laboratoare. Are în folosință și un internat cu cca. 300 de locuri.

În 1990, Liceul Industrial nr.1 se împarte în două: se continuă cu profilul industrial, numindu-se Grupul Școlar Industrial Construcții de Mașini și se resuscită fostul liceu teoretic, cu denumirea de Liceul ,,Mihai Viteazul”. Cele două funcționează, pentru o vreme, în aceeași clădire.
De la această dată, liceul nostru a cunoscut o dinamică rapidă, a crescut numărul de elevi pe diverse profile de pregătire (liceu curs de zi, seral, fără frecvență, școală profesională, școală de ucenici). An de an a crescut numărul de cadre didactice, ingineri și maiștri instructori.

Din 1 septembrie 2006, liceul și-a schimbat denumirea în Colegiul Tehnic ,,Matei Basarab”, până în 2019, când din nou i s-a schimbat denumirea, cea pe care o purtăm azi.

Directorii și directorii adjuncți pe care i-a avut ”la cârmă” liceul nostru din 1973 până în prezent sunt: Constantin Licu, Constantin Arsene, Teodor Ciobanu, Gheorghe Mihai, Dan Cebuc, Gheorghe Ionică, Florica Cîrstea, Haralambie Costea, Marin Dinu, Constantina Ene, Gheorghe Chițu, Eugeniu Baștea, Laurențiu Truică, Aurel Badea, Vasile Răileanu, Maria Nițu, Elena Răileanu și Marina Samiee.


/*extras din Monografia județului Romanați
Cea mai mare parte a datele de mai sus sunt preluate din Monografia aniversară 120 de ani a Colegiului Național ,,Ioniță Asan”, Editura de Sud, Craiova, 2008; capitolul ,,Învățământul în Caracal”, autori: Florian Petrescu și Paul Arețu.

0
0
0
s2smodern
powered by social2s
Strada Aleea 1 Decembrie 1918, Nr. 4, Caracal
EMAIL
TELEFON/ FAX
0249-514.381

Back to top